monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Un ONG străin cere guvernului român să pună capăt evacuării forţate a romilor din locuinţe

ONG-ul străin pentru apărarea drepturilor omului, Amnesty International, a îndemnat marţi Guvernul român să "acţioneze de urgenţă" pentru a pune capăt evacuării forţate a romilor din locuinţe deoarece modul în care eutorităţile locale acţionază este împotriva legii, conform Mediafax.ro.

"Lacunele legii permit autorităţilor locale, sub pretextul «renovării şi amenajării centrelor urbane», să alunge comunităţi întregi de romi stabilite de mult timp şi să le mute în locuinţe improprii, izolate de restul populaţiei", denunţă ONG-ul într-un raport, evocând cazuri de transfer în trei oraşe, şi anume Cluj-Napoca (nord-vest), Baia Mare (nord) şi Piatra Neamţ (nord-est).


"Guvernul român trebuie să acţioneze de urgenţă pentru a pune capăt acestor încălcări ale dreptului la o locuinţă convenabilă (...) şi să înceteze evacuările forţate", continuă ONG-ul.

România înregistrează cea mai numeroasă minoritate romă din Europa, şi anume 619.000 de persoane, potrivit recensământului din 2011, aproximativ două milioane, potrivit ONG-urilor.