Actualitate
Prefectul Clujului, mediator între Uioreanu şi colectivul redacţiei Tribuna
În urma unui memoriu adresat Instituţiei Prefectului judeţului Cluj de către colectivul redacţional al revista de cultură „Tribuna” cu privire la situaţia conflictuală în care se află această publicaţie, prefectul Gheorghe Vuşcan a convocat marţi, o întâlnire de mediere cu factorii direct implicaţi în rezolvarea problemelor semnalate.
În cadrul discuţiilor preşedintele Consiliului judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a exprimat dorinţa de soluţionare a conflictului de muncă din cadrul redacţiei “Tribuna”, instituţie de cultură aflată sub autoritatea forului administrativ judeţean, precizând faptul că în cursul zilei de astăzi, o comisie de specialitate din cadrul instituţiei care o conduce a început verificarea stării de fapt de la publicaţia mai sus menţionată. În cursul acestei săptămâni va fi finalizat un raport care va fi transmis Comisiei de învăţământ, cultură, artă şi religie din cadrul Consiliului judeţean Cluj, urmând a fi convocată de îndată o şedinţă extraordinară care să ofere soluţiile pentru stingerea conflictului şi care să stabilească condiţiile unei bune funcţionări a activităţii publicaţiei clujene.
La întâlnirea de la sediul Palatului Administrativ Cluj au mai participat rectorul Universităţii Babeş-Bolyai, Acad. Prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop, redactorul şef al rervistei “Apostrof”, Marta Petreu, alături de alături de redactorii “Tribuna” Claudiu Groza, Ioan-Pavel Azap, Oana Pughineanu, Ştefan Manasia şi Ovidiu Petca.