Actualitate
VIDEO: EA este nou noua imagine a UNICEF
Cântăreaţa americană Janet Jackson a devenit noua imagine a UNICEF şi va promova o campanie iniţiată de această organizaţie pentru a combate foametea din Africa, conform Mediafax.ro.
Artista americană a înregistrat deja un material video pentru UNICEF, în care îşi îndeamnă fanii să facă donaţii pentru a combate malnutriţia copiilor din Sahel, o regiune din vestul şi centrul Africii, informează contactmusic.com.
Janet Jackson afirmă că această campanie împotriva foametei este foarte importantă pentru ea, întrucât artista americană a dus de-a lungul anilor o veritabilă luptă cu problemele cauzate de fluctuaţiile greutăţii sale corporale.
"Cred într-o lume în care niciun copil nu va mai muri de malnutriţie şi din alte cauze care pot fi prevenite. Din acest motiv militez şi sprijin acele soluţii salvatoare de vieţi care sunt disponibile şi promit tuturor copiilor că mă voi asigura că oamenii din lumea întreagă îi ascultă şi vor participa la această schimbare care trebuie să se producă. UNICEF este cel mai bun partener posibil pentru această schimbare", a declarat Janet Jackson.
"Ştiu ce înseamnă să te înfometezi intenţionat. Înţeleg ce înseamnă să mănânci obsesiv. Lupta mea cu problemele cauzate de fluctuaţia greutăţii corporale şi degradarea respectului de sine sunt chestiuni atât de personale şi, cu toate acestea, presa le-a făcut să devină cât se poate de publice. Mă simt datoare să aduc hrană şi iubire acelor copii care nu au parte de ele", a adăugat artista americană.