Actualitate
Ziua Copilului la Muzeul Mitropoliei Clujului
Copiii clujeni sunt invitaţi sâmbătă, 1 iunie, pentru a sărbători Ziua Copilului la Muzeul Mitropoliei. Manifestarea este organizată de Arhiepiscopia Clujului şi îşi propune ca în această zi specială pentru cei mici să deschidă muzeul de la subsolul catedralei.
Astfel sâmbătă, începând cu ora 12, vor fi organizate aici spectacole, concursuri, dar şi momente artistice dedicate celor mici, sărbătoriţi de 1 iunie. Din cadrul programului nu vor lipsi cadourile ce vor fi înmânate la sfârşitul manifestării de către ÎPS Părinte Mitropolit Andrei, care le va adresa copiilor şi câteva îndemnuri părinteşti. Detalii ne ofera consilierul cultural al Arhiepiscopiei Clujului, Pr. Bogdan Ivanov: “ Arhiepiscopia Clujului va organiza sâmbătă, 1 Iunie, Ziua Copilului la Muzeul Mitropolitan, o activitate care îşi propune pe de o parte să deschidă porţile acestui muzeu important din municipiul nostru, dar şi din biserică, copiilor, dar şi celor mai mici, într-o zi care este a lor prin excelenţă şi în care să le ofere şi posibilitatea de a vedea veşnica tinereţe şi frumuseţe a lui Dumnezeu, care se oglindeşte în tot ceea ce este expus în acest muzeu, dar şi un program artistic adecvat vârstei şi preocupărilor lor, la care să ia parte. În cadrul acestui program cu implicarea şi colabolarea actriţei Doina Dejica, redactor al postului de radio Renaşterea, va fi un moment dedicat recitării de poezii şi cântece, la care vor fi implicaţi clasele pregătitoare şi clasele I de la Colegiul Naţional Ortodox din Cluj-Napoca, precum şi copiii de la grădiniţa “Sfântul Stelian” din municipiu, după care va urma şi un recital muzical susţinut de Maria Taloş, o elevă a liceului din Huedin, foarte talentată, şi de alţi copii care vor participa în program şi care vor putea să se bucure de ziua lor, dar şi să-i încânte pe cei prezenţi. La finalul spectacolului, la care va fi prezent şi ÎPS Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, care le va adresa copiilor câteva îndemnuri duhovniceşti, le vom oferi şi mici daruri tocmai pentru a marca această zi şi pentru a marca pe de o parte şi grija şi preocuparea bisericii ca instituţie, dar şi a noastră ca păstori de suflete, pentru soarta copiilor şi pentru soarta viitorului nostrum ca neam şi ţară”. Manifestarea este deschisă publicului larg, astfel că toţi părinţii şi copiii clujeni sunt aşteptaţi de 1 iunie să cunoască Muzeul Mitropolitan şi să participe la un program artistic special, dedicat copiilor.