Actualitate
Cât este dispusă o vedetă să cheltuiască pentru momentul naşterii?
Vedeta de reality-show Kim Kardashian, care urmează să nască în luna iulie, va cheltui cu această ocazie aproximativ un milion de dolari. Kim Kardashian şi partenerul ei, Kanye West, sunt dispuşi să plătească 2.600 de lire sterline pe zi pentru a sta într-un apartament de lux de la celebrul spital Cedars-Sinai, din Los Angeles, potrivit Mediafax.ro.
Cei doi vor beneficia în apartament de o cadă de mărimi impresionante, două paturi, un TV cu ecran LCD, precum şi de o sală mică de aşteptare, ce va fi decorată cu zeci de transadifi albi, informează The Sun.
În cazul în care cei doi nu vor fi mulţumiţi de mâncarea pe care o vor primi în cele trei zile de şedere în clinică, Kim Kardashian şi-a luat măsuri ca restaurantele ei preferate să-i trimită felurile de mâncare dorite.
Vedeta va plăti, de asemenea, un fotograf cu 660 de lire sterline pe zi pentru ca acesta să importalizeze primele zile din viaţa bebeluşului ei.
În plus, protagonista show-ului de televiziune a cheltuit 16.500 de lire sterline pentru haine şi lenjerie de lux pe care le va purta în sala de naştere.
"Nimic nu va fi lăsat la întâmplare. Kim a cheltuit deja mii de dolari pentru a se asigura că totul va decurge aşa cum doreşte ea", a declarat o sursă pentru The Sun.