monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Poliţistul clujean care a luat mită de la un cămătar, condamnat la închisoare cu suspendare

Comisarul şef Mihai Curt, adjunctul şefului de la Serviciul Arme, Muniţii şi Explozivi din cadrul IPJ Cluj, a fost condamnat, joi, la închisoare cu suspendare de către magistraţii Curţii de Apel Cluj pentru trafic de influenţă.

 

Procurorii DNA Cluj l-au acuzat pe Curt că a pretins de la Gabor Gabor suma de 5000 de euro si 3.500 de lei pentru a interveni pe lângă organele de urmărire penală (procurori şi ofiţeri de poliţie) şi funcţionari din cadrul RAR Cluj, respectiv de la Serviciul Înmatriculări Auto Cluj în vederea restituirii unui autoturism de teren şi, ulterior, pentru omologarea şi înmatricularea acestuia. Autoturismul de teren în cauză figura în evidenţele RAR ca fiind furat şi fusese ridicat de organele de poliţie în vederea continuării cercetărilor.

„Mihai Curt a fost condamnat la 3 ani şi 10 luni de închisoare cu suspendare, sub supraveghere, iar durata termenului de încercare este de 7 ani. Sentinţa poate fi atacată cu recurs în 10 zile. Inculpatul va fi eliberat de îndată dacă nu este arestat în altă cauză”, a declarat Adrian Dănilă, purtător de cuvânt la Curtea de Apel Cluj.

La data de 18 ianuarie 2013, Curtea de Apel Cluj a dispus arestarea preventivă a lui Mihai Curt pe un termen de 29 de zile.

 

 

Citeşte şi:

Poliţistul clujean care a luat mită de la un cămătar a fost trimis în judecată

STENOGRAME ULUITOARE în cazul poliţistului clujean care a luat mită de la un cămătar