monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Atac TERORIST la Londra: Un militar a fost decapitat cu o sabie, iar autorii au filmat incidentul

Un militar britanic a fost ucis, iar alte două persoane au fost rănite prin împuşcare, în sud-estul Londrei, într-un incident catalogat de Guvernul britanic ca fiind "atac terorist", informează CNN. Potrivit unor surse citate de postul Sky News, militarul a fost atacat cu o sabie şi probabil a fost decapitat, cei doi agresori filmând incidentul.

Potrivit surselor citate, cei doi suspecţi, despre care se presupune că ar fi islamişti, l-au atacat cu o sabie pe un militar britanic care făcea parte din efectivele active, decapitându-l. Cei doi agresori au filmat crima şi au strigat la sfârşit "Allah Akbar" ("Allah este mare"). Poliţia a fost alertată, i-a localizat pe cei doi suspecţi şi i-a împuşcat. Cei doi primesc îngrijiri medicale în spitale din Londra.Postul ITV a relatat că are o înregistrare video în care unul dintre agresori afirmă: "Jurăm pe Allah cel atotputernic că nu vom înceta niciodată să luptăm împotriva voastră. Ne cerem scuze pentru femeile care au fost nevoite să vadă aşa ceva pe stradă astăzi, dar şi pe teritoriile noastre femeile sunt nevoite să vadă atrocităţi. Voi, locuitori ai Marii Britanii, nu veţi fi niciodată în siguranţă. Înlăturaţi Guvernul, căci guvernanţilor nu le pasă de voi".Premierul David Cameron, aflat la Bruxelles, s-a declarat "şocat" de acest incident, convocând Comisia guvernamentală pentru Situaţii de urgenţă Cobra."Crima comisă în cartierul Woolwich este şocantă. Am cerut convocarea urgentă a Comitetului COBRA", a scris pe Twitter premierul David Cameron.Atacul a avut loc miercuri după-amiază în cartierul Woolwich, situat în sud-estul Londrei, iar autorităţile îl consideră un "incident terorist".Potrivit unor surse oficiale, doi indivizi au ucis un militar britanic, după care au fost răniţi prin împuşcare de autorităţi.La finalul atacului, cei doi suspecţi au strigat "Allah este mare" - sintagmă care indică un incident islamist.