monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cazanciuc, despre confiscarea maşinilor: E o discuţie care se poate face

Ministrul Justiţiei Robert Cazanciuc a declarat, duminică, la emisiunea "După 20 de ani" de la Pro TV, că măsura confiscării maşinii pentru săvârşirea unor infracţiuni de către şoferi poate fi discutată.

Întrebat ce părere are despre o astfel de măsură, avansată de premierul Victor Ponta, ministrul Justiţiei a precizat la Pro TV că nu cunoaşte declaraţiile premierului pe acest subiect.

Informat în legătură cu cele spuse de prim-ministru şi întrebat dacă, din punctul său de vedere, ar merita unii şoferi români să rămână fără maşină, Cazanciuc a spus că "e o discuţie care se poate face".

"Cu siguranţă merită o discuţie, iar cei care se urcă băuţi la volan, deci acceptă că pot greşi, merită şi o asemenea sancţiune", a declarat Robert Cazanciuc.

Premierul Victor Ponta a declarat, pe 8 mai, că nu i s-ar părea excesiv ca în anumite situaţii să fie confiscate maşinile şi motocicletele, ca sancţiune pentru abateri rutiere grave.

Ponta a spus că acest lucru ar fi posibil dacă actuala Constituţie ar fi modificată, urmând să conţină o prevedere în acest sens.

"În România nu se poate decât dacă va fi de acord preşedintele Comisiei Constituţionale să modificăm la Constituţie acest lucru. Sunt ţări care confiscă maşina cu care s-a încălcat grav legea rutieră. Noi nu avem voie conform Constituţiei actuale, dar mie nu mi s-ar părea excesiv în anumite situaţii şi vă spun ca fost motociclist că ar trebui să confiscăm şi motociclete, nu doar maşini", a spus Ponta.