monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Jaf armat de 1 milion de euro la o bancă din Grecia

O spargere de 1 milion de euro au dat doi hoţi, dintre care unul de naţionalitate albaneză, la o bancă din oraşul Larissa, capitala prefecturii Tesalia, informează publicaţia Greek Reporter, citată de Rbc.

'Doi bărbaţi, cu aspect de clienţi, au intrat în bancă joi, în jurul orei 08:40, iar, apoi, ameninţând personalul cu arme - un pistol şi o puşcă de asalt Kalaşnikov - au sustras o sumă mare de bani. Prin geamul de la mansardă, infractorii au ieşit pe acoperişul clădirii vecine băncii şi au dispărut', au precizat surse ale poliţiei. Pentru prinderea celor doi hoţi, puncte de control ale poliţiei au fost desfăşurate în întreaga zonă, iar în căutări a fost implicat şi un elicopter al forţelor de ordine elene. În cursul operaţiunii, poliţiştii au descoperit o maşină carbonizată, care, după cum s-a dovedit, a fost furată din Attica în octombrie 2011, anchetatorii încercând să stabilească în prezent dacă aceasta a fost folosită în jaful armat din Larissa. Întrucât infractorii nu aveau feţele acoperite, poliţia a reuşit deja să-l identifice pe unul dintre ei. Acesta este un cetăţean albanez, care a evadat dintr-o închisoare din Trikala în luna martie a acestui an. Fotografia sa a fost difuzată de televiziunile elene în emisiunile de ştiri.