monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Rebelii sirieni promit pedepsirea severă a abuzurilor, după imaginile video în care un rebel sirian apare "muşcând din inima unui militar"

Comandamentul rebel sirian a promis miercuri să "pedepsească sever" orice persoană care se dovedeşte vinovată de abuzuri, după difuzarea unei înregistrări video care arată un insurgent ce eviscerează un soldat al regimului şi pare să muşte din organele acestuia.

 

"Orice act contrar valorilor pentru care poporul sirian îşi varsă sângele (...) nu va trece sub tăcere, iar vinovatul va fi pedepsit sever chiar dacă este vorba despre un membru (al rebeliunii)", a afirmat într-un comunicat comandantul statului major rebel.

Această reacţie intervine după postarea online a unei înregistrări video în care apare un bărbat ce pare să "muşte din inima unui militar".

Imaginile, care au apărut recent pe YouTube, fără ca autenticitatea acestora să poată să fie confirmată, arată un bărbat identificat ca fiind un lider rebel, Abu Sakkar, tăind inima şi ficatul cadavrului unui militar în uniformă. El proferează insulte la adresa alawiţilor şi duce inima la gură, moment în care înregistrarea video se întrerupe.

"Jurăm în faţa lui Allah că vă vom mânca inimile şi ficaţii, soldaţi ai câinelui de Bashar", spune el. "Voi, eroi de la Baba Amr, masacraţi-i pe alawiţi şi scoateţi-le inimile şi mâncaţi-le", continuă el. Preşedintele sirian Bashar al-Assad este alawit, o ramură a şiismului. Trupele sale au distrus complet cartierul Baba Amr din Homs, unul dintre fiefurile rebelilor, în centrul Siriei.

 

Citește și:

VIDEO ŞOCANT: Un rebel sirian apare într-o înregistrare video "muşcând din inima unui militar"