Actualitate
Cutremur puternic la sud-vest de Tokyo
Un cutremur puternic, cu magnitudinea 6, s-a produs marţi seara la sud-vest de Tokyo, unde imobilele s-au clătinat, relatează AFP.
Epicentrul seismului a fost localizat în prefectura Shizuoka, la aproximativ 120 de kilometri sud-vest de capitală, şi în apropierea muntelui Fuji, zonă în care cutremurele au fost cel mai puternic resimţite, potrivit Agenţiei de meteorologie japoneze.
Hipocentrul cutremurului a fost localizat la numai zece kilometri adâncime, a precizat agenţia.
Institutul american de Geofizică (USGS) a evaluat la rândul său magnitudinea acestui cutremur la 6,1.
Cele două reactoare nucleare care se situează cel mai aproape de această zonă funcţionează normal, potrivit informaţiilor companiei de electricitate Chubu Electric Power, citate de agenţia de presă Jiji.
Japonia este în prezent victima unei serii impresionante de cutremure, urmate de numeroase replici.
Cutremurul care a afectat vineri nord-estul Japoniei a fost cel mai puternic seism înregistrat vreodată în acest arhipelag, având magnitudinea 9.
Acesta a fost urmat de numeroase replici şi de mai multe valuri seismice, dintre care unul a ajuns la zece metri înălţime în Sendai.