Actualitate
Bryan Forbes, regizorul filmului horror "Neveste perfecte", a murit
Bryan Forbes, regizorul filmului horror "Neveste perfecte/ The Stepford Wives" (1975), a murit la vârsta de 86 de ani, informează contactmusic.com.
Regizor, actor şi scenarist, britanicul Bryan Forbes era considerat unul dintre cei mai talentaţi cineaşti de la Hollywood în anii 1960 şi a devenit celebru cu filmul horror "Neveste perfecte", după care s-a concentrat mai mult asupra scrisului, publicând atât cărţi de ficţiune, cât şi volume de memorii, relatează contactmusic.com.
Potrivit publicaţiei The Guardian, punctul de cotitură în cariera lui Bryan Forbes s-a produs atunci când a înfiinţat cu Richard Attenborough compania independentă Beaver Films în 1958.
Bryan Forbes a primit o nominalizare la Oscar şi un premiu BAFTA cu primul film produs de Beaver Films, "The Angry Silence" (1960). În acest film, Richard Attenborough a interpretat rolul unui muncitor dintr-o fabrică, persecutat că nu s-a alăturat unei greve.
Bryan Forbes a scris scenariul pentru filmul "The League of Gentleman" (1960) şi a regizat "Whistle Down The Wind" (1961). A regizat filmul horror "Neveste perfecte" pe baza unui scenariu scris de William Goldman. Filmul prezintă povestea unei femei care se mută cu familia sa în liniştitul oraş Stepford din statul american Connecticut, unde descoperă că în spatele aparentului comportament perfect al nevestelor din oraş se află un adevăr sinistru. Acest film a avut parte de un remake în 2004, regizat de Frank Oz, în care rolurile principale au fost interpretate de Nicole Kidman, Matthew Broderick şi Bette Midler.
Începând din anii '80 a preferat să concentreze în principal asupra scrisului şi a lansat două romane bine primite de critici, "The Rewrite Man" (1983) şi "Partly Cloudy" (1995), dar şi două volume de memorii - "Notes For A Life" (1974) şi "A Divided Life" (1992). A primit titlul de Comandor al Ordinului Imperiului Britanic în anul 2004.
Bryan Forbes s-a căsătorit în 1951 cu actriţa Constance Smith, de care a divorţat în 1955. În acelaşi an s-a căsătorit cu actriţa Nanette Newman cu care a avut două fiice, Emma şi Sarah.