monitorulcj.ro Menu
Actualitate

A fost depistată încă o firmă care oferă credite de tip piramidal

O a doua societate de creditare de tip piramidal a fost descoperită de inspectorii Comisariatului Judeţean de Protecţia Consumatorilor (CJPC) Cluj, după ce săptămâna trecută a mai fost descoperită o societate similară.

Potrivit conducerii CJPC Cluj, prima societate depistată este SC Euro Credit Cassa SRL cu sediul în  Cluj-Napoca pe strada Cotită numărul 9, care ulterior şi-a modificat denumirea în Sc Favorit Solution SRL, iar a doua societate depistată este SC Invest System Capital SRL, tot din Cluj-Napoca, cu sediul pe strada Republicii numărul 81.

„Prin acest „sistem de refinanţare alternativ” se colectează de la consumatori cuntumul unor rate lunare fixe, care se constituie într-un fond comun, beneficarii sumelor fiind desemnaţi aleatoriu prin tragere la sorţi, lunar. Astfel, doritorii de “credite” sunt cei care în fapt creditează societăţile, consumatorul neavând certitudinea datei la care va urma să primească suma de bani pentru care a încheiat contractul”, a declarat astăzi Mircea Radu, comisar şef al CJPC Cluj.

El a mai spus că fiecare consumator este obligat să încheie cu operatorii economici un contract de mandat, prin care se încredinţează acestora dreptul de a accesa sumele de bani colectate în fondul comun şi prin care se obligă să platească diverse sume de bani, fără a şti când vor primi suma de care au nevoie. Sumele de bani virate nu sunt garantate, iar consumatorii nu pot solicita restituirea sumelor după un anumit interval de timp, decât la finele perioadei pentru care a încheiat contractul.

„Atragem atenţia consumatorilor care doresc să beneficieze de aşa numitul „credit” să citească cu mare atenţie documentele ce urmează a fi semnate şi să ia în considerare factorul aleatoriu ce influenţează data la care vor primi suma, aceasta putând fi şi finele perioadei pentru care a încheiat contractul, precum şi faptul că fondurile colectate nu sunt garantate”, a conchis Mircea Radu.