Actualitate
FOTO, VIDEO: Mama lui Cher şi-a lansat primul album la 86 de ani
O perspectivă rară asupra istoriei familiei lui Cher a scos la iveală de unde îşi moşteneşte înfăţişarea veşnic tânără celebra cântăreaţă: de la mama ei, în prezent în vârstă de 86 de ani.
Georgia Holt, care a nutrit în trecut ambiţii de a deveni actriţă şi cântăreaţă, vorbeşte despre dificultăţile pe care le-a întâmpinat ca tânără mamă în documentarul "Dear Mom, Love Cher/ Dragă mamă, cu dragoste, Cher", scrie Daily Mail.
Georgia povesteşte cum, în timp ce era însărcinată cu Cher, perioadă în care îl şi părăsise pe primul ei soţ, aproape că a suferit un avort din cauza presiunii din partea mamei sale.
Aceasta, care a născut-o pe Georgia când avea doar 13 ani, i-a spus că trebuie fie să facă avort, fie să se întoarcă la soţul său, pentru că nu ar fi putut creşte copilul singură.
În acest context, Georgia a ţinut-o pentru un timp pe Cher într-un orfelinat pentru că nu îşi putea permite să o îngrijească, decizie pe care admite că a regretat-o dintotdeauna.
Referindu-se la ziua în care i-a dat viaţă lui Cher, Georgia a povestit: "Ţin minte că scaunele [în clinică] erau cromate şi eu transpiram. (...) când s-a deschis uşa şi a venis rândul meu, am spus: 'Mamă, nu pot s-o fac. Aşa s-a întâmplat de este ea aici."
Cher, în vârstă de 66 de ani, a aflat despre avort când era adolescentă. "Povestea orfelinatului a fost una sensibilă pentru mama mea toată viaţa ei şi nu a vrut să vorbească despre asta. I-am spus: 'Mamă, de ce n-ai venit pur şi simplu ca să mă iei?' ", a spus cântăreaţa pentru USA Today.
Potrivit acesteia, motivele date de mama sa erau lipsa de bani şi presiunea din jur: "Nu aveam puterea. Nu aveam bani sau loc de muncă, iar biserica era atât de autoritară. Mergeam să te văd în fiecare zi şi tu plângeai. Nu ştii cum a fost."
Cher, Georgia şi Georganne, sora vitregă a cântăreţei, au apărut recent în emisiunea lui Ellen DeGeneres pentru a promova primul album muzical al Georgiei, "Honky Tonk Woman".
Potrivit realizatoarei show-ului, albumul a fost făcut în urmă cu 31 de ani şi a fost pierdut în garaj.