Actualitate
Frizerii şi cabinete de cosmetică închise pentru nereguli privind igiena la Cluj
Inspectorii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Cluj au închis temporar 21 de unităţi de cosmetică, frizerie şi ateliere de tatuaje pentru nerespectarea regulilor de igienă şi pentru depistarea altor nereguli.
În urma unui control efectuat la 33 de astfel de unităţi, au fost depistate mai multe probleme, pentru care inspectorii au şi aplicat opt amenzi, în valoare totală de 15.000 de lei. 'În urma verificării au fost semnalate mai multe abateri. Printre acestea se numără neafişarea denumirii firmei, a codului de înregistrare, inexistenţa listelor cu tarife, depozitarea materialelor pentru curăţenie în încăperi destinate efectuării procedurilor, lipsa materialelor privind dezinsecţia, a truselor de prim ajutor. De asemenea, erau utilizate produse cosmetice puse în alte flacoane decât ambalajul original sau nu aveau etichete cu elementele de identificare', a declarat şeful Comisariatului, Mircea Radu, marţi, într-o conferinţă de presă.