Actualitate
O nouă ediție a programului „Împreună pentru fiecare” pentru dezvoltarea comunităţilor locale
Grupul Rompetrol lansează a cincea ediţie a programului naţional de responsabilitate socială „Împreună pentru fiecare”, destinat dezvoltării comunităţilor locale. În perioada 2009-2012, Grupul a acordat granturi în valoare de un milion de dolari SUA și a susţinut implementarea a 71 de proiecte din domeniul sănătaţii și al protecţiei mediului, beneficiarii direcţi şi indirecţi fiind de aproximativ 250.000 de persoane.
Astfel, până pe 2 iunie, ONG-urile, autorităţile locale, instituţiile publice, persoanelor fizice cu atitudine civică şi spirit antreprenorial pot înscrie pe site-ul programului www.impreunapentrufiecare.ro proiecte în domeniul sănătății sau al protecției mediului. Noutatea ediției din acest an constă în adăugarea unui nou domeniu, cel al inovației în sănătate și mediu, cu o finanțare de 100.000 lei. Celelalte două categorii bugetare sunt de 15.000 lei (pentru proiecte educaționale) și 45.000 lei (pentru proiecte ce presupun renovarea și dotarea unitaţilor medicale sau activitati de conservare și mentinere a condițiilor de mediu existente la nivel local).
Toate proiectele vor fi jurizate de o comisie mixtă foarmată din reprezentanți Rompetrol și specialiști din mediul ONG. La evaluare proiectelor de către juriu, se va avea în vedere motivația socială, numărul persoanelor influențate de problema respectivă, numărul voluntarilor din comunitate care se pot implica în soluționarea problemei. De asemenea, aplicantul trebuie să stabilească un parteneriat cu autoritățile locale și să dovedească angajamentul comun pe termen lung pentru dezvoltarea și păstrarea rezultatelor proiectului ce face subiectul aplicației. De asemenea, toate proiectele înscrise vor putea fi votate pe site-ul impreunapentrufiecare.ro și pe pagina de Facebook a programului. Juriul va da note de la 1 la 5, iar votul publicului va avea o pondere de 25% din nota finală.
După perioada de jurizare și evaluare în teren a proiectelor înscrise, pe data de 08 iulie vor fi anunțați câștigătorii granturilor. Implementarea efectivă a proiectelor selectate trebuie să se realizeze până la sfârșitul anului 2013.
Programul naţional „Împreună pentru fiecare” a fost lansat în 2009, ca parte a platformei de responsabilitate socială corporativă Energia vine din suflet, prin care sunt implementate anual proiecte din domeniile sănătate şi protecţia mediului, cele două direcţii susţinute de Grupul Rompetrol.