Actualitate
Cel mai recent film regizat de Clint Eastwood, retras din cinematografele din Japonia
"Hereafter: Dincolo de viaţă", regizat de Clint Eastwood, a fost retras din cinematografele din Japonia, după puternicul seism care a afectat această ţară vineri. Filmul conţine câteva scene terifiante despre forţa cu care loveşte un tsunami.
Compania Satoru Otani, distribuitorul oficial pentru Japonia al filmelor produse de Warner Entertainment, a anunţat, luni, că filmul lui Clint Eastwood nu va mai rula în cinematografele nipone. În comunicatul emis de acest distribuitor se afirmă că scenele din film, care prezintă un tsunami, nu sunt potrivite pentru a rula în Japonia în această perioadă.
"Hereafter: Dincolo de viaţă" a avut premiera în Japonia la sfârşitul lunii februarie, în peste 180 de cinematografe. Warner Entertainment plănuia să proiecteze acest film în Japonia până la sfârşitul lunii martie.
Această dramă prezintă poveştile supranaturale a trei oameni, din locuri diferite, care trec prin situaţii limită, ce-i aduc foarte aproape de moarte.
Filmul va avea premiera în România pe 29 aprilie.
Cutremurul care a afectat, vineri, nord-estul Japoniei a fost cel mai puternic seism înregistrat vreodată în acest arhipelag, având magnitudinea de 8,9 potrivit institutului american de geofizică (USGS). Seismul a provocat valuri tsunami şi a fost urmat de replici puternice.
Clint Eastwood, născut în 1930, a câştigat cinci premii Oscar ca actor, regizor şi producător. Şi-a început cariera de actor jucând în câteva producţii neînsemnate ale studiourilor Universal, dar primele succese le-a avut în filmele western regizate de Sergio Leone: "Pentru un pumn de dolari" (1964), "Pentru câţiva dolari în plus" (1965) şi "Cel bun, cel rău, cel urât" (1966). Filmele sale au fost apreciate de critici şi de public, cele mai mari succese înregistrându-le cu producţiile "Necruţătorul" (1992), "În bătaia puştii" (1993), "Podurile din Madison County" (1995), "O fată de milioane" (2004), "Scrisori din Iwo Jima" (2006) şi "Steaguri pline de glorie" (2006). "Gran Torino", lungmetraj în care Eastwood a fost şi interpret, este cel mai de succes film al acestuia din punct de vedere al încasărilor, cu 260,5 milioane de dolari la nivel mondial. Celebrul regizor american a realizat şi lungmetrajul "Invictus", o peliculă despre Nelson Mandela, care a avut premiera pe 11 decembrie 2009.