Actualitate
Ciobanii „terorişti” care au invadat păşunile din Cluj
Primarii mai multor comune din judeţul Cluj propun schimbarea legii astfel încât să poată creşte oi doar cei care au teren suficient, saivan şi fântână. Oamenii nu mai suportă ciobanii care comandă pe câmpurile comunelor.
Aceştia sunt hotărâţi să pornească o mică „revoluţie” din cauza ciobanilor care îşi pasc oile după bunul plac pe toate păşunile comunale, fără să ţină cont că nu sunt proprietari pe terenurile respective şi nu au dreptul să le folosească. Şefii autorităţilor locale spun că nu au cu cine să se înţeleagă deoarece crescătorii de oi plătesc pe post de cioban „un « handicapat » care stă în bâtă” şi nu ascultă de nimeni şi nimic, iar de plecat de pe păşune nici nu poate fi vorba. Unii dintre primari sunt şi mai drastici şi propun să răspundă penal oierii care angajează ciobani fără forme legale.
„Ciobanii ne comandă şi ne pasc câmpurile”
Problema ciobanilor care au invadat păşunile din judeţ a fost unul dintre subiectele susţinute cu vehemenţă de mai mulţi primari în cadrul întâlnirii de lucru, de astăzi, dintre primari şi conducerea Prefecturii Cluj. Din cauza ciobanilor care comandă pe păşunile comunelor, primarii au cerut să se schimbe legea pentru că ei în alt fel nu ştiu cum ar mai putea să o scoată la capăt cu „hoardele” de ciobani şi oi care le distrug pământurile.
„Să se facă modificarea legii astfel încât doar dacă ai un anumit număr de hectare de teren să ţi se permită să creşti un anumit număr de oi. Ciobanii ne comandă şi ne pasc câmpurile”, a declarat Minodora Luca, primarul comunei Băişoara.
Subprefectul Mihnea Iuoraş a fost de acord cu primăriţa din Băişoara şi i-a propus să facă demersuri la Prefectură de unde vor merge mai departe demersurile „pentru că mi se pare decent să creşti oi doar dacă ai teren suficient”.
8.000 de oi într-o singură comună
Ciobanii s-au pus stăpâni şi pe păşunile din Tritenii de Jos unde există 8.000 de oi la comun. „Gândiţi-vă câte pagube fac. Distrug tot ce le iese în cale. Şi nici nu ai cu cine să vorbeşti pentru că angajează cioban « un handicapat » care stă în bâtă şi nu ai ce să vorbeşti cu el”, a spus Valer Saşa, primarul comunei Tritenii de Jos. Şeful comunei adaugă că toţi crescătorii de ovine ar trebui să facă dovada că au teren, saivan şi fântână ca să adape oile. „Crescătorul dă vina pe primar că nu îl lasă să adape oile şi din cauza primarului îi mor lui animalele”, a adăugat Valer Saşa.
Să se respecte regulile de păşunat
Primarul din Floreşti, Horia Şulea, de profesie inginer agronom le-a explicat colegilor săi că nici măcar în Floreşti nu mai există păşuni „exploatate raţional”. În acest context, Şulea a subliniat că există un regulament de păşunat care a fost stabilit încă din 1920 şi dacă este respectat nu vor mai fi probleme: potrivit regulamentului, unde pasc oile nu mai pasc şi vacile. De asemenea, Ministerul Agriculturii şi Direcţia Agricolă ar trebui să se ocupe la modul serios de aceste probleme privind exploatarea zonelor de păşunat.