Actualitate
Aplicaţia Google Street View pentru România, extinsă cu peste 40.000 de kilometri
Turiştii români sau străini care vor să viziteze România au la dispoziţie, începând de miercuri, noi imagini prin intermediul aplicaţiei Street View, care a fost extinsă cu peste 40.000 kilometri, a anunţat Google, într-un comunicat de presă.
Noutăţile disponibile au în prim-plan imagini din Alba-Iulia, Craiova, Focşani sau Baia Mare, precum şi străzile medievale din Sighişoara şi unele dintre cele mai populare puncte turistice, cum ar fi Castelul Peleş sau Castelul Corvinilor din Hunedoara.
Potrivit companiei, extinderea aplicaţiei valabile pentru România, a început în luna iulie 2012, când maşina şi bicicleta Google au pornit la drum pentru a pune pe hartă unele dintre cele mai cunoscute obiective turistice din ţară.
Astfel, acoperirea Street View în România a fost extinsă cu sute de localităţi, adăugându-se peste 40.000 km la acoperirea iniţială. În plus faţă de sute de localităţi care pot fi văzute în Street View, Google dezvăluie, de asemenea, şi imaginile unora dintre cele mai frumoase locuri şi atracţii turistice din România. Acestea includ, printre altele,
Ateneul Român, Piaţa Sfatului din Braşov, Piaţa Mare din Sibiu, Muzeul Naţional al Satului, Biserica fortificată din Cisnădie, Cheile Bicazului sau Lacul Roşu.
În zonele în care Street View este disponibil în România, puteţi accesa imagini la nivel stradal focalizând pe nivelul cel mai detaliat din Google Maps sau deplasând pictograma portocalie 'Pegman' din stânga hărţii pe o stradă conturată cu albastru.
Street View este o aplicaţie a Google Maps, disponibilă deja în 50 de ţări, care s-a dovedit a fi populară şi utilă şi în România. Aceasta permite utilizatorilor să exploreze şi să navigheze virtual într-o zonă cu ajutorul imaginilor panoramice la nivel de stradă, fiind disponibilă atât în Google Earth, cât şi pe Google Maps pentru telefoanele mobile.