monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Peste 1.600 de zboruri Lufthansa sunt ANULATE!

Ministerul Afacerilor Externe atenţionează cetăţenii români care doresc să călătorească în aceste zile cu compania aeriană Lufthansa că din cauza unei greve de avertisment organizată pe 22 aprilie, de Sindicatul Verdi, 1.650 de zboruri pe distanţe scurte vor fi anulate.

Potrivit unui comunicat al MAE transmis, duminică, AGERPRES, compania aeriană Lufthansa recomandă tuturor călătorilor care au rezervate zboruri să se informeze cu privire la zborurile anulate şi la alternativele oferite (călătoria cu trenul). Zborurile efectuate de compania Germanwings (o companie aeriană low-cost care face parte din compania Luftansa) nu sunt afectate. Pentru informaţii privind traficul aerian, cetăţenii români sunt sfătuiţi să consulte site-ul: http://www.lufthansa.com/ Pentru a veni în sprijinul călătorilor au fost create linii telefonice gratuite: Germania - 08008506070, UK - 08003580538, Franţa - 0805980097, Spania - 900901465, Italia - 800089775, Rusia - 88003334265, România - 021-2048410.