monitorulcj.ro Menu
Actualitate

BOMBĂ de 100 de kilograme, descoperită lângă Gara Centrală din Berlin

O bombă de aproximativ 100 de kilograme datând din al Doilea Război Mondial a fost descoperită marţi, în apropiere de Gara Centrală din Berlin, a anunţat poliţia, provocând miercuri perturbări uşoare traficului feroviar, rutier şi fluvial.

"Bomba, descoperită ieri (marţi) după-amiaza pe un teren aparţinând căilor ferate germane situat în apropierea «portului din nordul» Berlinului (aproximativ 1,5 kilometri nord de Gara Centrală) urmează să fie dezamorsată miercuri", a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei pentru AFP.

El a spus că miza pe o dezamorsare către ora locală 12.00 (13.00, ora României) a acestui dispozitiv exploziv lansat dintr-un un avion, în al Doilea Război Mondial. "Artificierii sunt antrenaţi, dar dacă se întâmplă ceva atunci mor, deoarece artificierul se află direct alături de bombă", a spus aceeaşi sursă. "Bomba este, potrivit unor experţi, de fabricaţie rusească", a adăugat purtătorul de cuvânt.

Casele situate în zona în care a fost decoperită bomba urmau să fie evacuate, iar circulaţia rutieră pe unele drumuri urma să fie închisă, a precizat purtătorul de cuvânt, în urma unei reuniuni a unor experţi pe această temă, miercuri dimineaţa.

Căile ferate germane, Deutsche Bahn, au anunţat, printr-un comunicat, perturbări ale traficului feroviar, între orele locale 10.00 (11.00, ora României) şi 13.00 (14.00, ora României), vizând câteva zeci de trenuri regionale şi de mare viteză.

În schimb, traficul trenurilor locale nu urma să fie afectat, a precizat compania. De asemenea, Gara Centrală din Berlin a rămas deschisă.

Potrivit agenţiei germane de presă DPA, acest dispozitiv este de origine sovietică.

După mai bine de 60 de ani de la sfârşitul războiului, în subsolul german continuă să fie găsite numeroase bombe neexplodate - adevărate vestigii ale campaniilor intense de bombardament efectuate de Aliaţi asupra Germaniei naziste -, scoase la iveală cu ocazia înfiinţării unor şantiere în domeniul construcţiilor.

Autorităţile apreciază la aproximativ 3.000 numărul de bombe aflate în subsolul capitalei federale, Berlin.