monitorulcj.ro Menu
Actualitate

1 aprilie, ziua păcălelilor. Vezi ce FARSE au făcut tabloidele britanice şi giganţii internetului

Ziua păcălelilor (1 aprilie) a fost celebrată aşa cum se cuvine de tabloidele britanice, dar şi de giganţii internetului Google şi Twitter, printr-o serie de glume care au dat dovadă de multă imaginaţie.

Luni dimineaţă, tabloidul Daily Mail anunţa "senzaţionala" informaţie potrivit căreia specialiştii de la un adăpost pentru animale din Marea Britanie au antrenat câteva bufniţe pentru a livra scrisori, în cadrul unui serviciu poştal special, creat după modelul aceluia prezentat în filmele din seria "Harry Potter".

Daily Mail nu a fost singurul cotidian britanic care şi-a amuzat cititorii cu astfel de glume, multe alte publicaţii concurente alăturându-i-se în acest efort depus de presa britanică de a sărbători veselia şi spiritul zilei de 1 aprilie.

Astfel, publicaţia The Guardian, prin intermediul editorului Alan Rusbridger, anunţa lansarea produsului "Guardian Goggles", considerat o parodie a ochelarilor Google, care permite cititorului "să vadă lumea din punctul de vedere al ziarului The Guardian (publicaţie cu opinii de stânga, n.r.), tot timpul".

Publicaţia Daily Express afirmă la rândul său că austeritatea a lovit familia regală britanică, iar Palatul Buckingham a început să închirieze celebrul "Apartament Belgian" turiştilor bogaţi pentru 10.000 de lire sterline pe noapte. Potrivit acelui articol, oaspeţii vor putea să se alăture familiei regale la micul-dejun, vor putea să mănânce tot ce doresc din preparatele culinare prezentate în formatul unui bufet suedez, dar "le este strict interzis să se atingă de colecţia regală de vinuri".

The Daily Telegraph a preferat o abordare politică în această zi specială, susţinând că impresarul de teatru Cameron Mackintosh este pe punctul de a lansa spectacolul "The Coalition: The Musical", în regia compozitorului german Olaf Dyliparos. "Spectacolul se concentrează asupra relaţiei dintre David Cameron (premierul britanic, n.r.) şi Nick Clegg (politician britanic, n.r.), prezentând-o ca pe o operă de amploare - un fel de poveste de dragoste care se sfârşeşte prost", ar fi spus compozitorul.

The Times a făcut o glumă literară pentru a marca ziua de 1 aprilie, anunţând descoperirea unor documente ascunse care au aparţinut căpitanului Jasper Speedicut, un personaj fictiv despre care se spune că a luptat în toate bătăliile majore ale Imperiului Britanic.

Daily Mirror a publicat o ştire care le-a dat fiori unora dintre cititori, în care se anunţa lansarea unor avioane cu podeaua din sticlă, oferind pasagerilor companiei Virgin Atlantic (una dintre primele companii aeriene private care va organiza zboruri în spaţiu, n.r.) să vadă globul terestru sub picioarele lor în timpul zborului.

Acelaşi ziar spunea că avioanele Virgin Atlantic vor fi apoi deturnate deasupra localităţii Loch Ness (celebră pentru presupusa apariţie a unei creaturi acvatice ciudate, n.r.) pentru o monitorizare şi supraveghere atentă a sitului.

Alăturându-se acestei sarabande de glume de 1 aprilie, tabloidul The Sun s-a orientat spre universul industriei de divertisment, apelând la ajutorul modelului Jodie Marsh pentru a le juca cititorilor o farsă. Vedeta britanică, celebră pentru pasiunea ei pentru saloanele de bronzat, le-a "dezvăluit" cititorilor acestui tabloid faptul că tenul ei extrem de bronzat se datorează folosirii cremei "Tanseal", un "nou produs cosmetic" din gama Ronseal, cunoscut în trecut pentru faptul că scoate petele de pe lemn.

O altă ştire din The Sun afirmă că trupa The Rolling Stones a plecat în vacanţă pentru a face camping, cu scopul de a se pregăti temeinic pentru "rigorile" festivalului Glastonbury din luna iunie, unde celebra formaţie britanică va fi cap de afiş.

La rândul său, site-ul The Huffington Post a postat o fotografie prelucrată în Photoshop a lui "The Shlide", un presupus turn construit talmeş-balmeş în jurul celebrului zgârie-nori Shard din Londra.

Venerabila revistă cu opinii de stânga New Statesman a anunţat, glumind, că va adopta mult urâtul font "Comic Sans" pentru a celebra cea de-a 100-a aniversare a publicaţiei, afirmând că acel set de caractere sunt "fercheşe, amuzante şi jucăuşe".

Grupul Google, care este întotdeauna un participant entuziast la farsele de 1 aprilie, a postat mai multe glume în acest an. Una dintre ele se referă la lansarea "Google Nose Beta", un fals motor de căutare pe bază de mirosuri. Acest motor ar avea la bază aplicaţia "Aromabase" care permite utilizatorilor să inhaleze diverse mirosuri apropiindu-şi nasurile de ecranele computerelor şi telefoanelor mobile.

Tot inginerii de la Google au anunţat că au avut nevoie de şase ani de muncă intensă pentru a aduce puţină culoare în universul e-mail-urilor şi au lansat Gmail Blue, o versiune a celebrului e-mail Google, în care toate opţiunile, butoanele, textele şi linkurile sunt colorate în albastru.

Pe de altă parte, YouTube, un site specializat în partajarea de fişiere video, deţinut tot de grupul Google, a anunţat că se va închide, după opt ani de funcţionare. Specialiştii săi vor alege cel mai bun videoclip postat pe site, iar câştigătorul va fi anunţat peste 10 ani, în 2023, anul în care site-ul va fi redeschis.

La rândul lor, utilizatorii Google Maps au putut să aplice astăzi un "filtru pentru comori" în motoarele lor de căutare, fapt care le-a permis să vadă lumea prezentată într-un stil diferit, inspirat din Antichitate.

Twitter a făcut la rândul său un anunţ "major", dezvăluind faptul că va începe să îi taxeze cu 5 dolari pe lună pe utilizatorii care doresc să folosească vocale în mesajele lor.