monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Bursa zvonurilor pentru Cannes 2013: Coppola, Gosling şi del Toro, printre posibilele vedete

Regizoarea Sofia Coppola şi actorii Ryan Gosling şi Benicio del Toro se numără printre vedetele care ar putea să impresioneze la ediţia din acest an a Festivalului de Film de la Cannes.

În aşteptarea conferinţei de presă care va dezvălui selecţia oficială a celei de-a 66-a ediţii a Festivalului de la Cannes, speculaţiile devin tot mai intense în presa de specialitate despre filmele şi actorii care vor fi prezenţi în acest an pe Croazetă, notează lefigaro.fr.  Festivalul de la Cannes va avea parte de o deschidere strălucitoare în acest an prin proiecţia filmului "Marele Gatsby/ The Great Gatsby", prezentat în afara competiţiei, miercuri, 15 mai. În aceste zile, echipele de cineaşti coordonate de delegatul general al festivalului, Thierry Frémaux, finalizează selecţia oficială a celei de-a 66-a ediţii a festivalului. Însă, cu mai puţin de trei săptămâni rămase până la conferinţa de presă care va dezvălui filmele selecţionate în competiţia oficială, ce va avea loc pe 18 aprilie, bursa zvonurilor pentru Cannes 2013 pare mai activă ca oricând. "The Bling Ring", noul film regizat de Sofia Coppola, are şanse mari să ajungă pe Croazetă, înainte de lansarea oficială în sălile de cinematograf, prevăzută pentru luna iunie. Regizoarea americană, care a impresionat în trecut cu pelicule precum "Rătăciţi printre cuvinte/ Lost in Translation", "Marie Antoinette" şi "Undeva/ Somewhere", prezintă în acest film povestea - inspirată din fapte reale - a unor hoţi adolescenţi. Această bandă de tineri americani, condusă de Emma Watson, se amuza spărgând vilele unor vedete pentru a fura din acestea bunuri în valoare de peste 3 milioane de dolari.