Actualitate
Floricelele de porumb încep să dispară din sălile de cinema
În sălile de cinema se servesc acum pateuri şi fursecuri, proprietarii încercând astfel să atragă o clientelă dispusă tot mai puţin să se deplaseze în oraş ca să vadă un film. La Nitehawk Cinema din New York, într-un cartier din Brooklyn, proiecţia filmului "Le fabuleux destin d'Amelie Poulain" a fost o ocazie de a servi o masă cu vin şi cocktailuri, relatează 20minutes.ch.
Preţul a fost destul de piperat: 95 de dolari. Pentru a se delimita de moda fast-food, proprie unităţilor multiplex, sala invită din când în când unii din cei mai cunoscuţi bucătari, care aleg filmul şi meniul care îl însoţeşte. Această practică se înscrie într-o mişcare generală din Statele Unite, care constă în invitarea clienţilor la cină.
Specialistul Ross Melnick de la Universitatea Santa Barbara apreciază că strategia permite relansarea sălilor de cinema în mare pierdere de popularitate şi considerate demodate faţă de sofisticatele ecrane personale.
'Astăzi deţinem super-televizoare cu ecran mare, iPhone-uri, laptopuri şi mii de alte gadgeturi. Oamenii nu mai merg la cinema ca altădată”, spune el.
Alte iniţiative asemănătoare puse în aplicare în lume au eşuat însă. La Geneva, pariul introducerii unei săli de cinema selecte, cu mâncare deosebită, a fost pierdut. Deschis la sfârşitul anului 2010, Astor Film Lounge şi-a închis porţile acum mai bine de un an, încheie 20minutes.ch.