monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Rosen Plevneliev: Bulgaria şi România sunt ţapi ispăşitori pentru problemele interne ale ţărilor UE

Bulgaria şi România sunt folosite mereu, din nefericire, drept o scuză convenabilă pentru problemele interne ale partenerilor europeni, a declarat preşedintele bulgar Rosen Plevneliev, într-un interviu acordat revistei germane Focus.

Plevneliev susţine că trebuie analizate date contrete înainte de lansarea unor astfel de acuzaţii, relatează site-ul Novinite.com.  "Dintre cei 20.000 de romi români şi bulgari care s-ar fi mutat în Franţa, doar 600 sunt din Bulgaria şi doar 80 dintre ei stau în Franţa ilegal", a subliniat el.Preşedintele bulgar recunoaşte că există o problemă cu romii, dar subliniază că aceasta trebuie definită foarte clar. "Bulgaria nu are milioane de romi, numărul lor exact este de 300.000. Ei reprezintă mai puţin de 5 la sută din populaţie", subliniază el.Comentând amânarea, din nou, a aderării Bulgariei la Schengen, el cere o recunoaştere a eforturilor ţării sale de a păzi graniţele externe ale UE.Plevneliev  subliniază că Bulgaria a investit în total 100 de milioane de euro în acest domeniu şi că graniţa sa este sigură. "Sunt doar 200 de intrări ilegale pe an pe la graniţa bulgaro-turcă", în timp ce în Italia şi Grecia numărul depăşeşte 20.000", adaugă el.