Actualitate
Lindsay Lohan, condamnată la 90 de zile într-un centru de dezintoxicare
Starleta americană Lindsay Lohan a fost condamnată, luni, la 90 de zile într-un centru de dezintoxicare, într-un proces în care a fost acuzată că i-a minţit pe poliţişti, după ce a provocat un accident de automobil.
Accidentul de automobil s-a produs pe 8 iunie 2012, în Santa Monica, o suburbie a oraşului Los Angeles, pe autostrada de pe ţărmul Oceanului Pacific. La sosirea poliţiştilor, Lindsay Lohan le-a spus acestora că nu ea a condus acel automobil. A fost o minciună, potrivit anchetatorilor americani. Actriţa a fost dată în judecată pentru obstrucţionarea bunului mers al unei anchete poliţieneşti, pentru fals în declaraţii şi pentru conducerea imprudentă a automobilului.
Lindsay Lohan, prezentă mai mult în presă în ultimii ani din cauza scandalurilor în care este implicată, provocate de consumul de alcool şi de droguri, şi pentru problemele pe care le are cu autorităţile decât pentru reuşitele actoriceşti, a interpretat-o de curând pe Elizabeth Taylor într-un lungmetraj de televiziune, însă criticii au desfiinţat pur şi simplu prestaţia ei.
Starleta americană şi-a mutat domiciliul la New York începând cu vara anului trecut.
Lindsay Lohan a fost considerată una dintre cele mai talentate actriţe tinere de la Hollywood, cariera ei atingând un moment de vârf în 2003 - 2004, când a jucat în filmele "Vinerea trăznită/ Freaky Friday" şi "Fete rele/ Mean Girls".