monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Foștii angajați de la Mechel în a 15-a zi de proteste: Și-au adus copiii cu ei!

Muncitorii concediaţi colectiv de la Mechel Câmpia Turzii au reluat, marţi, protestele faţă de neplata celor trei salarii compensatorii datorate de patronatul rus şi au venit împreună cu copiii lor, pentru a reaminti, astfel, conducerii întreprinderii că se găsesc într-o situaţie disperată, fără bani pentru minimum necesar supravieţuirii zilnice.

Oamenii afirmă că blochează şi marţi drumul E60, prin traversarea neîntreruptă, între orele 10,00 şi 12,00, a tronsonului care trece prin faţa combinatului. Ei susţin că vor veni zilnic, până vineri, în faţa combinatului, pentru a-şi manifesta revolta faţă de desconsiderarea drepturilor lor legale de către Mechel şi Invest Nikarom. Luni, în cea de-a 14-a zi a protestelor autorizate de Primărie, un reprezentant al conducerii Mechel le-a spus muncitorilor că nu le poate preciza vreun termen pentru plata salariilor compensatorii, deşi cunosc faptul că situaţia lor este extremă. Vineri, 15 martie, conducerea întreprinderii anunţase că în aceeaşi zi în contul bancar al fabricii vor intra sumele necesare efectuării plăţilor, dar luni, 18 martie, muncitorii au constatat că pe cardurile lor nu a fost depus niciun leu.

Citește și:

Muncitorii concediaţi de Mechel Câmpia Turzii, decişi să dea în judecată foştii patroni ai combinatului

Peste o sută de foşti angajaţi ai Mechel au blocat drumul european E60