Actualitate
PANĂ DE CURENT la centrala nucleară Fukushima
Generatorul centralei nucleare japoneze Fukushima Daiichi s-a activat marţi pentru a relansa sistemele de răcire a piscinelor de stocare a combustibilului, oprite după o pană de curent.
Electricitatea a fost întreruptă luni la ora locală 18.57 (11.57 ora României), din motive necunoscute, şi încă nu era restabilită marţi dimineaţa, a explicat un purtător de cuvânt al Tokyo Electric Power (Tepco).
"Curentul electric care servea la răcirea piscinelor (cu combustibil uzat) ale reactoarelor 1, 3 şi 4 a fost întrerupt", a precizat acest purtător de cuvânt, Kenichi Tanabe. "Încercăm să îl restabilim".
Pana de curent, a adăugat el, a determinat şi oprirea echipamentelor de tratare a deşeurilor contaminate de la centrală, între care materiale radioactive.
"Nicio schimbare importantă la nivelul readioactivităţii nu a fost depistată de instrumentele noastre de măsurare în proximitate", a subliniat el, excluzând posibilitatea unei intensificări a crizei.
Incidentul nu a afectat până în prezent injectarea de apă în reactoarele 1 şi 3 ale centrale, al căror combustibil s-a topit în urma accidentului din 2011, a continuat el.
Guvernul a oferit asigurări. Tepco "foloseşte toate modalităţile alternative pentru răcirea (piscinelor), nu avem motive să ne îngrijorăm", a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Yoshihide Suga.
La rândul său, oficialul guvernamental reponsabil de instalaţiile nucleare la Tepco, Masayuki Ono, a precizat că temperatura piscinei de stocare a reactorului 4 era estimată la 30,5 grade Celsius la ora locală 10.00 (03.00 ora României).
Această piscină este cea care inspiră cea mai mare îngrijorare deoarece este cea mai plină, cu 1.330 de bare de combustibil uzat şi 200 de bare de combustibil nefolosit.
Potrivit Tepco, temperatura aici a urcat în medie cu 0,3-0,4 grade pe oră de la întreruperea sistemului de răcire, ceea ce lasă operatorului aproximativ patru zile pentru restabilirea curentului electric înainte de a fi atinsă limita de siguranţă, fixată la 65 de grade Celsius.
Ono a subliniat că, la aceeaşi oră, temperatura celorlalte două piscine era mai scăzută - 17,1 grade pentru cea a reactorului 1 şi 15,9 grade pentru cea a reactoului 3.
Tepco estimează că ar fi avut la dispoziţie 14 şi, respectiv, 26 de zile înainte ca temperatura acestor piscine să atingă pragul de siguranţă, dacă electricitatea nu ar fi fost restabilită.
Ono a explicat că pana de curent ar fi putut fi provocată de o problemă într-o unitate de distribuţie a curentului electric, fără a exista însă o certitudine.
"Prioritatea noastră este restabilirea curentului electric pentru relansarea operaţiunilor (de răcire) şi vrem să ajungem acolo cât mai repede posibil (...). Dacă acest lucru va dura prea mult, am putea adăuga apă de răcire (în piscine) în caz de necesitate, pentru a evita ca situaţia să degenereze", a declarat el.
În opinia lui Akio Koyama, profesor în departamentul de siguranţă nucleară al Universităţii din Kyoto, situaţia pare "să nu fie gravă pentru moment".
"Chiar dacă temperatura apei atinge 65 de grade, nu va fi critică dacă barele se află în continuare în apă. Dacă nivelul apei scade astfel încât barele să fie expuse contactului cu aerul, atunci ar fi motive de îngrijorare", a adăugat el.
Accidentul nuclear de la Fukushima, cel mai grav după cel de la Cernobîl (Ucraina) din 1986, s-a produs după un cutremur puternic urmat de un tsunami gigantic la 11 martie 2011, care a determinat oprirea alimentării cu electricitate a sistemelor de răcire.
Cantităţi importante de radiaţii au fost emise în mediul din jurul centralei situate la 220 de kilometri nord-est de Tokyo. Faza critică a accidentului este considerată ca fiind încheiată din decembrie 2011, dar lucrările de securizare a centralei nu avansează decât pas cu pas din cauza nivelului ridicat de radioactivitate.