Actualitate
Slovacia, sub zăpadă, probleme şi în Polonia
Transporturile erau puternic perturbate vineri în Slovacia, în urma ninsorilor abundente, iar 19.000 de gospodării erau lipsite de curent electric în estul ţării, au anunţat autorităţile locale, relatează AFP.
Un tronson al unei şosele naţionale care leagă capitala Bratislava de al doilea oraş slovac ca mărime, Kosice /estul ţării/, a fost închis din cauza unei furtuni de zăpadă. Sute de maşini erau blocate de zăpadă, iar trenurile înregistrau numeroase întârzieri în întreaga ţară.
În noaptea de joi spre vineri, pompierii au evacuat circa 350 de pasageri dintr-un tren şi ocupanţii din 50 de maşini blocate de troiene formate de viscol. Au fost închise, de asemenea, mai multe rute locale, precum şi o serie de puncte de trecere a graniţelor cu Ungaria şi Polonia vecine.
În sudul Poloniei, ninsorile au provocat prăbuşirea acoperişului unui supermarket. Mai multe drumuri, între care şi cele care merg către Slovacia, au fost blocate de zăpadă, iar autorităţile au interzis circulaţia camioanelor grele.
La rândul său, poliţia cehă a interzis vineri intrarea camioanelor de peste 7,5 tone în Slovacia.