monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Premieră de Ziua Maghiarilor la Cluj: Drapelul românesc alături de steagurile UE, Ungariei şi secuiesc

Peste 1.000 de persoane au pornit vineri într-un marş prin zona centrală din Cluj-Napoca pentru a marca ziua de 15 martie.

 

Maghiarii participanţi la marş aveau cu ei steagurile Ungariei, ale Uniunii Europene, drapelul secuiesc, dar şi un tricolor românesc, pentru prima dată. Printre participanţi s-a numărat şi consulul general al Ungariei la Cluj, Magdo Janos. El a declarat pentru AGERPRES că ziua de 15 martie este asociată de către maghiari cu libertatea. "Este 15 martie, ziua naţională a maghiarilor din Ungaria şi pretutindeni, astăzi sărbătorim 165 de ani de la începerea revoluţiei din 1848-1849, care a început la Budapesta, dar peste câteva zile toţi maghiarii din Ungaria au început să lupte împotriva jugului habsburgic de atunci. Aceasta este ziua de libertate, să zic aşa, a maghiarilor şi de aceea are o importanţă simbolică pentru toată naţiunea", a spus Magdo Janos. După marş era programată o slujbă religioasă la Biserica "Sf. Mihail", iar apoi depuneri de coroane pe fostul Hotel Biasini.