monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Marga, despre concursul de finanţare a proiectelor culturale: E o furtună într-un pahar cu apă

Preşedintele Institutului Cultural Român (ICR), Andrei Marga, consideră că recentul scandal legat de rezultatele concursului de finanţare de proiecte culturale organizat de ICR este "o furtună într-un pahar cu apă", acesta spunând că dosarele declarate "neeligibile" au fost cele incomplete.

Andrei Marga a declarat într-un interviu acordat RFI că "nu s-a respins nimic. Este o competiţie pentru sprijinul financiar dat de Institutul Cultural Român. Competiţia are două etape: o etapă, dacă vreţi, tehnico-financiară şi o etapă a selecţiei valorice. În acest sens, este un regulament afişat pe site, se vede limpede".

Preşedintele ICR a adăugat că dosarele au trecut printr-o primă etapă, aceea de verificare a actelor - procedură care se face conform Ordonanţei 51/1998, ce reglementează accesul la resursele instituţiilor publice din sfera culturii.

"Şi atunci, s-a dat o listă de eligibil, cei care nu sunt pe listă au fost invitaţi încă de alaltăieri ca până luni (18 martie, n.r.) să-şi completeze actele, sunt nişte acte de natura extraselor de cont, de natura altor finanţări, a cofinanţărilor şi nu altceva. Nu a fost nimeni eliminat până la această oră, toată lumea este în competiţie, doar că acolo unde dosarul era incomplet s-a cerut completarea dosarului. Apoi vine selecţia valorică, pe care o face o comisie de specialişti", a mai spus Andrei Marga.

"Ele trec de etapa tehnică aducând nişte acte, care sunt, cum să zic, aproape banale, să indici ce cofinanţări ai. Sunt proiecte mari, cu 300.000 de euro, cu 40.000 de euro, şi e natural să se ceară cofinanţări. Dar e o prevedere a legii, nu e un capriciu al cuiva! Deci toate vor merge înainte", precizează preşedintele Institutului Cultural Român.

"Fac o menţiune, dacă tot aţi adus în discuţie TIFF-ul sau Festivalul de Jazz sau Festivalul de Teatru: acestea sunt în programele noastre prevăzute, nu e nici o problemă cu ele. E o alarmă falsă! Nu sunt respinse acestea, nici vorbă! E o furtună într-un pahar cu apă!", a mai spus Andrei Marga pentru RFI.

Citește și:

Director ICR despre respingerea de finanţare a TIFF: O decizie tehnică, legată de actele necesare depuse

ICR nu finanţează în acest an festivalul de la Cluj