monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Populaţia României a scăzut cu 4.325 de persoane în ianuarie

  Populaţia României a scăzut cu 4.325 de persoane în luna ianuarie, când s-au născut aproape 18.000 copii şi au decedat peste 22.000 de persoane, informează, vineri, Institutul Naţional de Statistică (INS).

În ianuarie s-au născut 17.913 copii, cu 4.263 mai mulţi decât în ultima lună a anului trecut, şi au decedat 22.238 de persoane, cu 835 mai puţine decât în luna precedentă.

"Sporul natural provizoriu a fost negativ în luna ianuarie, de 4.325 persoane (decedaţii având un excedent faţă de născuţii-vii), la fel ca în luna decembrie, când a fost de 9.423 persoane. Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub un an înregistrate în luna ianuarie a fost de 149 (8,3 copii sub un an la 1.000 născuţi-vii), rata fiind în scădere faţă de luna decembrie, când a fost de 9,8 copii sub un an la 1.000 născuţi-vii", se arată într-un comunicat de presă al INS.

La oficiile de stare civilă s-au înregistrat în ianuarie 3.471 de căsătorii, cu 834 mai puţine decât în decembrie, iar numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii 202/2010 a fost de 1.289, cu 1.570 mai puţine decât în luna precedentă.

Comparativ cu luna ianuarie 2012, în prima lună a acestui an numărul născuţilor-vii a fost mai mare cu 1.733, iar numărul persoanelor care au decedat a fost cu 631 mai mic.

În ianuarie 2013 au fost încheiate cu 291 mai puţine căsătorii decât în aceeaşi lună din anul precedent, iar numărul divorţurilor a crescut, fiind pronunţate cu 82 mai multe.