Actualitate
Boeing dă asigurări că modelul său 787 este un avion 'absolut sigur' care îşi va relua cursele
Responsabili ai producătorului american de aeronave Boeing au dat asigurări, vineri, la Tokyo, că ultimul lor model 787 este un avion 'absolut sigur', a cărui baterie nu riscă să declanşeze un incendiu, şi care îşi va relua cursele în câteva săptămâni, informează AFP.
'Reluarea zborurilor comerciale este fără îndoială mai mult o chestiune de săptămâni decât de luni', a declarat în cadrul unei conferinţe de presă la Tokyo directorul diviziei de avioane comerciale a Boeing, Ray Conner. Boeing 787 Dreamliner este un avion 'absolut sigur', a insistat la rândul său inginerul şef al programului, Mike Sinnett, prezentând soluţii la problema bateriei care a făcut ca aeronava să fie reţinută la sol de la jumătatea lunii ianuarie. 'Siguranţa este prioritatea noastră', a insistat Mike Sinnett care a detaliat diferitele modificări tehnice aduse bateriilor care au provocat incidente grave în Statele Unite şi Japonia la începutul lunii ianuarie. Compania a dat de asemenea asigurări vineri că modificările aduse bateriei avionului Boeing 787 împiedică orice focar de incendiu. Mike Sinnett a precizat totodată că bateriile aeronavelor Boeing 787 'nu au decât funcţii limitate' şi nu unele vitale. Producătorul de avioane a primit marţi în SUA permisiunea de a testa soluţiile propuse, în conformitate cu un protocol foarte strict definit de către Agenţia Federală a Aviaţiei (FAA). Boeing a dorit să-şi prezinte soluţiile în Japonia, unde compania are cei mai importanţi clienţi şi unde Dreamliner este fabricat în proporţie de 35%.
Citește și: