monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cea de-a 5-a ediţie a festivalului "PENTRU CĂ E PRIMĂVARĂ!", în acest weekend la Cinema Mărăşti

Şcoala Populară de Arte „Tudor Jarda” Cluj-Napoca invită clujenii să participe la cea de-a 5 ediţie a festivalului  „Pentru că e primăvară!", care se va desfăşura  în perioada 15-16 martie 2013, în sala de spectacole a cinematografului Mărăşti.

În cadrul festivalului de muzică vocal – instrumentală, dans şi teatru, clujenii vor putea urmării evoluţia celor mai talentaţi cursanţi ai secţiilor Şcolii Populare de Arte „Tudor Jarda” Cluj-Napoca, Turda, Câmpia Turzii, Gherla, Dej şi Huedin. Aceştia vor prezenta în program atât momente solistice individuale cât şi de grup.

Printre participanţii de anul acesta se află secţiile de muzică uşoară din Cluj-Napoca şi Turda, muzică clasică şi jazz Cluj-Napoca, secţia jazz Turda, secţia instrumente muzicale Cluj-Napoca, muzică populară din Cluj-Napoca, Dej şi Gherla, iniţiere corală din Cluj-Napoca, Turda şi Câmpia Turzii, fanfară din Câmpia Turzii, secţiile de ansamblu instrumental din Gherla şi Huedin, secţiile iniţiere corală din Turda şi Câmpia Turzii şi secţia artă populară din Huedin.

Invitaţii speciali ai acestei ediţii a festivalului sunt cursanţii Şcolii Populare de Arte şi Meserii „Ion Românu” Reşiţa, instituţie care funcţionează în subordinea Consiliului judeţean Caraş Severin.

De asemenea, în data de 15 martie 2013, de la ora 15:00,  va fi susţinută, la sediul Şcolii de Arte de pe strada Fabricii de Zahăr, nr. 51,  o lecţie deschisă „Despre Culoare”, susţinută de către profesorul de pictură al Şcolii de Arte Reşiţa, doamna Gabriela Iozsika Bocioagă.

În plus, pe toată perioada festivalului, în holul expoziţional de la Cinema Mărăşti, clujenii vor putea viziona o expoziţie de artă plastică a Şcolii de Arte Reşiţa, intitulată „Oraş vechi la poale de Semenic”.

Festivalul se va deschide vineri 15 martie 2013, la ora 17:00 şi va continua sâmbătă , începând cu ora 15:00.