Actualitate
Regina Elisabeta a II-a nu va participa la ceremonia dedicată Zilei Commonwealth-ului. VEZI de ce!
Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, aflată în convalescenţă după o scurtă spitalizare, nu va participa luni la ceremonia religioasa organizată la Catedrala Westminster din Londra cu ocazia Zilei Commonwealth-ului, a anunţat Palatul Buckingham într-un comunicat, relatează AFP.
”Regina regretă că nu poate participa astăzi (luni) la ceremonia de la Westminster Abbey pentru că se află în convalescenţă”, a anunţat palatul precizând că suverana va lua însă parte la o recepţie organizată în această seară.
Ea va semna cu această ocazie o nouă cartă ce va susţine egalitatea în drepturi, după ce a primit sprijinul fiecărei naţiuni din Commonwealth.
Soţul său, ducele de Edinburgh, va asista la ceremonia religioasă aşa cum era prevăzut, a precizat palatul.
Lunea trecută, Regina Elisabeta a II-a a părăsit zâmbind Spitalul King Edward VII din Londra unde a fost internată pentru o gastroenterită, prima spitalizare a suveranei de peste doi ani.