Actualitate
Microbuz şcolar implicat într-un ACCIDENT. 7 COPII au fost răniţi
Şapte copii au fost răniţi, luni după-amiză, după ce microbuzul în care se aflau a fost lovit de un tir, pe Drumul Naţional 19, în judeţul Bihor, iar reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă afirmă că patru dintre copii au leziuni mai grave.
Primele informaţii arată că în microbuzul şcolar se aflau 9 copii
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Situaţii de Urgenţă (ISU) Bihor, Camelia Roşca, a declarat că microbuzul a fost lovit de un autotren, iar în urma impactului şapte copii au fost răniţi, fiind transportaţi la spital.
Ea a precizat că patru dintre copii sunt "în stare mai gravă", având leziuni şi traumatisme cranio-faciale.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, Alina Dinu, a spus că accidentul a avut loc în jurul orei 13.15, pe DN 19, în localitatea Ianca, după ce un autotren cu remorcă, condus de un cetăţean din Belarus, nu a păstrat distanţa faţă de microbuzul şcolar care circula în faţa sa. Astfel, autotrenul a lovit din spate microbuzul, după care a acroşat o autoutilitară care circula în aceeaşi direcţie.