monitorulcj.ro Menu
Actualitate

FACEBOOK lansează astăzi noul NEWS FEED

Facebook va lansa astăzi, în cadrul unui eveniment ţinut la sediul din Menlo Park, noul News Feed. Aceasta este prima schimbare a News Feed-ului de când acesta a fost lansat, acum şapte ani.

Facebook va lansa în evenimentul de diseară, de fapt, mai multe News Feed-uri, conţinutul acestora putând fi sortat în funcţie de opţiunile utilizatorilor.

Sub bara de opţiuni (Feed options), va exista o bară de căutare pe FACEBOOK, utilizatorii putând alege de acolo conţinutul pe care doresc să îl vadă.

Odată cu noul News Feed, va putea fi pusă la dispoziţia utilizatorilor Facebook şi opţiunea Photo Feed, care va afişa numai pozele publicate de către prieteni sau de către profilele cărora un utilizator le-a dat LIKE, informează Business Insider. De asemenea, utilizatorii vor putea folosi şi un Music Feed.

Noul News Feed va fi lansat de la ora 20.00 (ora României), schimbarea fiind de bun augur pentru cei din publicitate, care îşi vor putea direcţiona mai bine mesajul.