monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Olanda a confiscat furaje importate din România după ce a găsit aflatoxine cancerigene în lapte

Autoritatea olandeză pentru securitate alimentară (NVWA) a confiscat mai multe transporturi de furaje provenite din România şi Serbia şi care au ajuns în sute de ferme, după ce s-au descoperit aflatoxine cancerigene la patru ferme producătoare de lapte, scrie joi portalul DutchNews.

Respectiva autoritate a comunicat miercuri că a găsit aflatoxine în laptele provenit de la două ferme, producţia acestora fiind sistată până la descoperire sursei de contaminare. La sfârşitul anului trecut a mai fost suspendată şi activitatea altor două ferme după ce s-a găsit lapte contaminat, iar acestea nu şi-au reluat încă producţia.

Potrivit NVWA, sursa contaminării cu aflatoxine se găseşte în hrana animalelor. La începutul acestei săptămâni, la cinci crescătorii de porci din Olanda s-au găsit aflatoxine în furajele importate din Serbia şi la alte trei în furajele importate din România.

Potrivit DutchNews, citat de EFE, acest tip de contaminare a fost descoperit pentru prima dată vineri în Germania, unde autorităţile au semnalat că circa 6.500 de ferme ar putea fi afectate.

Aflatoxinele sunt produse de diferite ciuperci şi se pot regăsi în lapte, ouă şi carne, iar consumul acestor alimente contaminate poate conduce la intoxicare şi cancer la oameni şi animale, mai scrie portalul olandez.