monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Laureat al Premiului Nobel, dispărut în circumstanţe neclare

Rămăşiţele poetului chilian Pablo Neruda, laureat al Premiului Nobel şi decedat în septembrie 1973, după câteva zile de la lovitura de stat a lui Augusto Pinochet, vor fi exhumate în aprilie cu scopul de a se clarifica circumstanţele dispariţiei sale, a indicat luni judecătorul responsabil de acest dosar.

'Pentru a da timp anchetei şi experţilor chilieni şi internaţionali, vom stabili o dată aproximativ în prima jumătate a lunii aprilie', a declarat presei judecătorul Mario Carozza, citat de AFP. Acesta a redeschis în iunie 2012 dosarul controversatei morţi a scriitorului şi diplomatului comunist, laureat al Premiului Nobel pentru literatură în 1971. Neruda, potrivit versiunii oficiale, a murit în urma agravării cancerului la prostată de care suferea în 23 septembrie, după 12 zile de la puciul militar împotriva preşedintelui socialist Salvador Allende, care îi era prieten. Mărturii recente însă au repus în discuţie această versiune, evocând un asasinat comanditat de dictatură, pentru a evita ca Neruda să nu devină - din exilul în care se pregătea să plece - un opozant cu prestigiu. Astfel, în 2011, fostul secretar personal şi şofer al lui Neruda, Manuel Araya, a afirmat că şefului său, spitalizat, i s-ar fi făcut o injecţie misterioasă în orele care i-au precedat moartea. Partidul Comunist din Chile, convins de asasinat, a sesizat justiţia în decembrie 2012, cerând exhumarea rămăşiţelor poetului, îngropat alături de soţia sa, Matilde Urrutia, în Isla Negra, aproape de coasta centrală chiliană. Justiţia chiliană a revăzut recent circumstanţele unor decese survenite sub dictatură. Ea a decis exhumarea rămăşiţelor lui Allende în mai 2012, pentru a stabili dacă el s-a sinucis sau a fost asasinat în cursul loviturii de stat din 11 septembrie 1973. O expertiză medicală a conchis: sinucidere. Altă anchetă vizează examinarea circumstanţelor în care a murit alt opozant, fostul preşedinte (1964-1970) Eduardo Frei Montalva, care s-a stins în 1982, după o operaţie benignă.