monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Poliţistul Cristian Cioacă rămâne în arest

Poliţistul Cristian Cioacă, acuzat de uciderea soţiei sale, Elodia Ghinescu, rămâne în arest, în Penitenciarul Colibaşi, magistraţii Tribunalului Argeş respingând, luni, cererea de revocare a măsurii arestării preventive a lui Cioacă, formulată de către avocatul acestuia.

Potrivit judecătorilor argeşeni, solicitarea a fost judecată în şedinţă deschisă, iar după aproape două ore, timp în care decizia a rămas în pronunţare ,magistraţii au hotărât ca procesul să continue cu inculpatul în stare de arest preventive.

Procesul pe fond în care poliţistul Cristian Cioacă este acuzat că şi-a omorât soţia, pe Elodia Ghinescu, a fost amânat pentru 2 aprilie, din lipsă de procedură, în condiţiile în care copilul soţilor Cioacă a fost introdus ca parte în proces, la propunerea avocatului poliţistului, Maria Vasii.

Magistraţii Tribunalului Argeş au admis cererea avocatei poliţistului şi au dispus amânarea, peste o lună, a procesului pe fond.

Poliţistul Cristian Cioacă a pledat nevinovat în faţa instanţei şi a cerut magistraţilor să fie pus în libertate, spunând că se va prezenta la fiecare termen al proceselor pe care le are, argumentand ca şi până în momentul arestării sale preventive, că el nu s-a eschivat anchetei poliţiştilor şi procurorilor şi a fost la toate înfăţişările şedinţelor de judecată.

În 30 ianuarie, Cristian Cioacă a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului instanţei supreme pentru omor calificat şi profanare de morminte, după mai bine de cinci ani de la dispariţia soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu.