monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Martisoare DEOCHEATE, distribuite in Centrul Clujului

O parte dintre clujencele care au trecut astăzi prin Centrul oraşului au avut parte de un cadou de 1 Martie ieşit din comun ─ un mărţisor pe care era scrisă adresa unui site de videochat urmată de momeala „cel mai bine plătit job din Cluj!“.

 

Urmând link-ul de pe mărţisor aflăm pe lângă „secretul fetelor deştepte“, că „peste 500 de femei lucrează ca model videochat în Cluj“.

„Poţi caştiga şi de 10 ori salariul mediu din România fără să ai nevoie de experienţă anterioară, trebuie doar să ai initiativă, să fi (sic!) deschisă la minte şi să poţi întreţine conversaţii prin intermediul Internetului! Peste 500 de femei lucrează ca model videochat in Cluj! Majoritatea sunt femei normale, au aspect fizic normal, nu sunt manechine cu dimenisiuni 90-60-90, şi nici nu au avut experienţă anterioară în videochat! Şi toate câştigă mii de dolari lucrând ca model videochat în Cluj“, e mesajul de întâmpinare pe site.