monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Revocarea judecătorilor Alina Ghica şi Cristi Danileţ, pe ordinea de zi a şedinţei de marţi a CSM

Consiliul Superior al Magistraturii va discuta în şedinţa plenului de marţi solicitările de revocare din funcţia de membru CSM a judecătorilor Alina Ghica şi Cristi Danileţ. Pe 13 februarie, Consiliul a amânat discutarea revocării celor doi membri.

Preşedintele Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, Bogdan Mateescu, declara, la acea dată, că din păcate termenul de 15 zile prevăzut de lege în care CSM trebuie să ia act de decizia adunărilor generale nu a fost respectat. „Din păcate, mesajul transmis magistraturii în general şi opiniei publice este foarte prost. Îmi pare rău de această soluţie a CSM şi ar trebui să ne uităm fiecare în ochii colegilor pe care îi reprezentăm pentru că aici sunt membri aleşi şi nu au dat niciun concurs (...) şi atât timp cât colegii îşi retrag mandatul voinţa lor trebuie neapărat eficientizată, ori CSM nu face acest lucru din păcate”, a afirmat Mateescu. El a spus că dezbaterile au fost amânate pentru a fi exprimat un alt punct de vedere de către o comisie din cadrul CSM, deşi Consiliul avea timp să ia toate punctele de vedere pe toate aspectele puse în discuţie în acel termen prevăzut de lege. La rândul său, Adina Lupea, judecător la Curtea de Apel Cluj, a precizat că asociaţiile magistraţilor au trimis plenului un punct de vedere referitor la aspectele inserate în nota Direcţiei Resurse Umane cu privire la procedurile de revocare. „În opinia noastră, CSM trebuie doar să ia act de procedura de revocare. (...) Consider că este o tergiversare pentru că legea prevede un termen de 15 zile de la momentul în care prima adunare generală care a declanşat revocarea sesizează CSM, care ia act asupra revocării, singurul său rol fiind acela de a examina şi verifica aspectele exclusiv de legalitate. Nu trebuiau decât să verifice condiţiile de cvorum stabilite de lege, care erau de două treimi din judecători pentru fiecare adunare generală convocată, iar la nivel de ţară jumătate plus unu din instanţele de la acel nivel trebuiau să-şi exprime votul pentru revocare”, a spus aceasta. Judecătoarea a precizat că aceste condiţii au fost îndeplinite atât în cazul judecătoriilor, cât şi în cel al curţilor de apel, chiar au fost mai multe instanţe decât erau necesare, fiind un vot covârşitor. Reprezentantul UNJR Mădălina Afrăsinie a declarat că amânarea reprezintă o bilă neagră din nou pentru CSM. „S-a trimis către o comisie care nu va face altceva decât să constate legalitatea, care potrivit legii este atributul exclusiv al plenului CSM. Deci trimitem ca să mai prelungim termenul că poate cine ştie. O bilă neagră, dacă mai era cazul, la câte bile negre au transmis către magistratură. (...) Era un vot previzibil. Sunt curioasă să văd dacă luni membrii comisiei vor constata legalitatea procedurii, iar CSM va da un alt vot când vor pune din nou pe ordinea de zi revocarea”, a subliniat ea.