monitorulcj.ro Menu
Actualitate

După Apple şi Facebook, Microsoft anunţă că a fost ţinta unui atac informatic

Microsoft, cel mai mare producător de software din lume, a anunţat că un număr mic de computere ale companiei au fost infectate într-un atac informatic similar celor dezvăluite recent de Facebook şi Apple.

Microsoft a precizat, într-o postare pe blogul de securitate al companiei, că datele clienţilor săi nu au fost afectate sau accesate, potrivit Bloomberg.O parte dintre tehnicile utilizate în atac sunt similare cu cele prezentate de alte companii, iar investigaţia este în derulare, a menţionat producătorul Windows.Incidentul face parte dintr-o serie de atacuri informatice care au afectat recent peste 40 de companii, inclusiv Twitter, şi sunt legate potrivit unor surse citate de Bloomberg de o grupare de hackeri din Europa de Est care încearcă să sustragă secrete industriale.În cazul Apple, o parte dintre computerele Mac folosite de angajaţii companiei au fost infectate cu un malware răspândit cu ajutorul unui site destinat dezvoltatorilor de aplicaţii pentru iPhone. Apple a precizat că nu are dovezi care să indice că ar fi fost sustrase informaţii din reţeaua companiei.Facebook a anunţat pe 16 februarie că laptopurile mai multor angajaţi au fost infectate după ce au accesat site-ul unul dezvoltator de aplicaţii pentru dispozitive mobile. Pe 2 februarie, Twitter a dezvăluit că a fost victima unui atac în urma căruia hackerii ar fi accesat datele a 250.000 de utilizatori.