monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Existenţei vieţii extraterestre pe meteorit, combătută de NASA

Oameni de ştiinţă de la NASA au estimate ieri că nu există nici o probă ştiinţifică în sprijinul declaraţiilor unuia dintre colegii lor, care afirmă că ar fi descoperit urme de viaţă extraterestră fosilizate într-un meteorit, potrivit AFP.

Agenţia spaţială americană şi-a exprimat formal rezervele faţă de articolul unuia dintre cercetătorii săi, Richard Hoover, publicat vineri în Journal of Cosmology, care a suscitat atât entuziasm, cât şi scepticism în cadrul comunităţii ştiinţifice. Hoover afirmase că a descoperit ceva care semăna bacteriilor în fragmente de meteorit şi le-a numit “fosile autohtone”, estimând că ele provin din spaţiul extraterestru şi din organisme vii conţinute în comete, meteoriţi sau alte obiecte cosmice. ”Este o revendicare făcută de dl Hoover de mai mulţi ani”, a afirmat Carl Pilcher, director al Institutului de astrobiologie al NASA. “Nu cunosc nici un alt cercetător specialist în meteoriţi care să sprijine aceste afirmaţii mai degrabă extraordinare potrivit cărora ar exista probe ale prezenţei microbilor în meteoriţi înainte ca ei să sosească pe Pământ şi nu prin contaminare după sosirea lor pe Terra”, a insistat Pilcher. Paul Hertz, director ştiinţific al NASA, cu sediul la Washington, a publicat la rândul său un comunicat în care subliniază că agenţia nu susţine descoperirile lui Hoover.