Actualitate
PROGNOZA METEO pentru weekend. Cum va fi vremea în ţară
Vremea se va încălzi uşor în următoarea perioadă, valorile termice fiind mai ridicate decât cele obişnuite în a doua decadă a lunii februarie în majoritatea zonelor, exceptând estul şi sud-estul, unde se vor situa sub mediile climatologice.
Temperaturile maxime vor fi de la -4...-3 grade în nordul Moldovei până la 9...10 grade în sudul Olteniei, iar cele minime vor fi cuprinse în general între -8 şi 2 grade. Ca aspect, va fi o vreme în general închisă. Pe arii restrânse vor cădea precipitaţii slabe, mixte în sud şi în sud-vest şi predominant ninsori la munte, iar în restul teritoriului doar izolat vor fi burniţe sau fulguieli. Vântul va sufla slab şi moderat. Vor fi condiţii de ceaţă.
SÂMBĂTĂ
LA BUCUREŞTI
Vremea va fi în general închisă şi vor fi posibile precipitaţii slabe, burniţă sau fulguieli. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura aerului va avea valori în jurul celor normale ale perioadei, cu maxima de 4...5 grade şi minima de -2...0 grade.
LA MUNTE
Vremea va fi predominant închisă şi temporar va ninge slab. Vântul va sufla slab şi moderat. Valorile termice nu vor avea variaţii semnificative faţă de intervalul anterior.
DUMINICĂ
ÎN ŢARĂ
Vremea se menţine predominant închisă şi va fi uşor mai rece decât în mod obişnuit în această perioadă din an în majoritatea zonelor. Pe arii restrânse vor cădea precipitaţii slabe, în special fulguieli. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între -4 şi 7 grade, iar cele minime, în general, între -8 şi 0 grade.
LA MUNTE
Vremea se va menţine predominant închisă şi pe arii restrânse temporar va ninge slab. Vântul va sufla slab şi moderat. Valorile termice vor fi în scădere uşoară faţă de ziua precedentă.