Actualitate
Dezintegrarea meteoritului deasupra regiunii Celeabinsk ar putea provoca o GAURĂ DE OZON
O gaură de ozon s-ar putea forma în urma dezintegrării unui meteorit la intrarea în straturile inferioare ale atmosferei terestre deasupra regiunii Celeabinsk (estul Rusiei), a declarat astrofizicianul rus Serghei Zamozdra, candidat în ştiinţe, doctor profesor asociat la Facultatea Fizică Teoretică din cadrul Universităţii de Stat din Celeabinsk, citat de publicaţia electronică Gazeta.ru.
'După estimările mele, meteoritul a explodat la o altitudine de 50 de km, deoarece undele de şoc au venit la două minute după explozie, iar sunetul are nevoie de trei secunde pentru a depăşi un kilometru', a spus omul de ştiinţă rus, menţionând că atunci când un astfel de corp intră în atmosferă şi explodează, el distruge în primul rând stratul de ozon.
Potrivit acestuia, s-ar putea ca deasupra regiunii Celeabinsk să existe deja o gaură de ozon, dar de dimensiuni nu prea mari. 'Şi cred că am putea fi expuşi la o cantitate mai mare de raze ultraviolete', a adăugat el, adăugând că, întrucât majoritatea meteoriţilor nu sunt radioactivi, nu s-a produs o contaminare radioactivă. A fost greu de prevăzut unde va cădea cu exactitate meteoritul. Eroarea de calcul în acest caz este de 500 de kilometri, spune omul de ştiinţă rus. Pe Pământ cad multe astfel de pietre mari, dar, judecând după explozie, meteoritul dezintegrat vineri deasupra regiunii Celeabinsk a avut o greutate mare. Un astfel de eveniment are loc o dată la 20-30 de ani, a mai spus el. Anterior, directorul Observatorului Kourov de pe lângă Universitatea Federală din Sverdlovsk, Polina Zaharova, estimase, într-o declaraţie pentru Interfax, că este vorba de un meteorit de peste 1 kg, ceea ce în opinia sa este destul de mult, întrucât 'astronomii iau în considerare sutimi sau miimi de gram, atunci când ceva ajunge în atmosferă'.
Citește și:
O ploaie de meteoriţi a provocat pagube şi răniți - VEZI VIDEO