Actualitate
Ateliere de lectură pentru copii isteţi, la Librăria “Cărtureşti”
Librăria "Cărtureşti" din Cluj-Napoca va lansa, sâmbătă, proiectul intitulat "Clasicii repovestiţi. Atelierele de lectură pentru copii isteţi", menite să-i apropie pe cei mici de cărţi într-un mod plăcut şi interactiv.
La primul atelier pentru copii cu vârste între 8 şi 11 ani, Rodica Tulbure de la Radio Cluj va citi fragmente din volumul "Cocoşatul de la Notre-Dame. Repovestire după romanul lui Victor Hugo" apărut la Editura Curtea Veche Publishing. Participarea la atelier se face pe baza de înscriere şi costă 30 lei (copil şi părinte), aceasta taxă incluzând un exemplar din cartea din care se face lectura. Cei mici primesc în dar o diplomă de participare. În perioada februarie-mai, în Librăriile Cărtureşti din şase oraşe ale ţării - Arad, Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa, Iaşi şi Timişoara - aceste întâlniri culturale cu copiii vor porni de la opere celebre din literatura universală repovestite pe înţelesul lor şi grupate în colecţia "Cărţile copilăriei" a Editurii Curtea Veche Publishing. Atelierele de lectură vor fi susţinute de actori sau personalităţi îndrăgite de cei mici. Atelierul din luna martie le va prezenta copiilor "Odiseea" repovestită după Homer.