Actualitate
Start spectaculos la Rio
Şcoala de samba Sao Clemente a deschis prima noapte a luxoaselor defilări pe sambodromul de la Rio, spectacol difuzat de televiziuni în lumea întreagă.
Un foc impresionant de artificii, costumele extravagante, muzica asurzitoare, carele alegorice monumentale şi celebrele dansatoare îmbrăcate doar în paiete au dat, duminică seară, startul spectaculosului Carnaval de la Rio, eveniment ce are o vechime de peste 150 de ani.
Şcoala de samba Sao Clemente a ales să aducă un omagiu oraşului Rio de Janeiro cu o samba pe tema “Rio al meu, al tău, al nostru, binecuvântat de zei”. Aceste defilări, în faţa unui public format din 70.000 de privilegiaţi pe sambadrom (un bulevard lung de 700 m, bordat de gradene şi de loji pentru VIP-uri), constituie o veritabilă competiţie, urmărită de brazilieni cu aceeaşi pasiune ca şi marile meciuri de fotbal, relateză Agerpres. În aceste zile, peste 800.000 de turişti brazilieni şi străini au venit în Rio, vărsând aproape 900 de milioane de dolari hotelurilor, barurilor şi restaurantelor din oraş, potrivit calculelor municipalităţii.
Bătaie pentru campioana carnavalului
Cele mai bune 12 şcoli de samba ale oraşului îşi dispută în aceste zile titlul de “Campioană a Carnavalului”. În fiecare şcoală, tensiunea e mare, cu atât mai mult cu cât fiecare au cheltuit până la 5 milioane de dolari pentru a-şi pregăti defilarea. Miile de dansatori se străduiesc să obţină premiul în cadrul unei defilări care durează exact 82 de minute, juriul făcând departajarea după criterii foarte stricte în funcţie de costume, ritm, originalitatea temelor, carele alegorice şi în special evoluţia dansatorilor. Printre frumoasele dansatoare barziliece se află şi top modelul Gisele Bündchen, care va defila pe un car alegoric al şcolii Vila Isabel, potrivit Mediafax. Învingătoarea competiţiei va fi cunoscută abia miercuri.
Pentru acest eveniment, circa 50.000 de poliţişti au fost mobilizaţi pentru a menţine securitatea în Rio de Janeiro, considerat unul dintre cele mai puţin sigure oraşe în lume, dar ales totuşi să găzduiască Jocurile Olimpice în 2016.