Actualitate
STUDIU: Câţi români şi-au dorit în 2012 schimbarea locului de muncă?
Studiul "Cei mai iubiţi angajatori din România", realizat de Mercury Research împreună cu Danone şi Inspire Business, a cuprins 4.162 de respondenţi şi 138 de companii.
Ponderea angajaţilor români care doreau să-şi schimbe locul de muncă a scăzut anul trecut la 57%, de la 66% în 2011, şi un număr tot mai mare dintre cei care şi-au căutat un loc de muncă au contact direct companiile, potrivit un studiu al Mercury Research.
"O condiţie importantă pentru angajaţi este respectarea condiţiilor contractuale de către angajator, aceasta aflându-se în topul condiţiilor pe care potenţialii angajaţii le aşteaptă de la angajator întrunind un scor de 7,3 puncte, dupa salariu - 15 puncte şi siguranţa locului de muncă - 8,5 puncte", se arată într-un comunicat al Mercury Research.
De asemenea, călătoriile în interes de serviciu încep să devină o barieră în alegerea locului de muncă, în 2012 mai mult de un sfert dintre respondenţi (27%) nefiind dispuşi să-şi asume astfel de atribuţii, în creştere de la 17% în anul anterior.
Studiul a analizat şi preferinţele studenţilor în materie de joburi. Astfel, pe primele locuri se află marketing-ul (27%) şi relaţiile publice (27%). Acestea sunt urmate de resursele umane (HR), unde 22% dintre studenti şi-ar dori un loc de muncă în viitor. La polul opus, se află domenii precum producţia/ industrial (3%), mentenanţa tehnică/service (3%) sau suport operaţional (2%).
Raportul relevă concluzii interesante legate de cum se împacă visurile studenţilor cu realităţile din piaţa muncii. În acest moment, doar 6% dintre angajaţi lucrează sau au lucrat în marketing, 6% în relaţii publice şi doar 5% în HR.
"Paradoxal, deşi sunt la coada listei de joburi visate de studenţi, joburile în producţie/industrial sunt primele în topul locurilor de muncă actuale (22%). Visul devine realitate numai când vine vorba de vânzări, domeniu în care în acest moment au experienţă de lucru 22% dintre angajaţi", mai arată Mercury Research.
Studiul "Cei mai iubiţi angajatori din România" arată o piaţă matură, în care în majoritatea domeniilor experienţa angajaţilor este de peste trei ani. Sunt totuşi câteva domenii în care predomină angajaţii cu experienţă sub trei ani, printre acestea numărându-se şi marketing-ul, unde 6 din 10 specialişti nu au depăşit înca acest prag. Aceeaşi tendinţă se întâlneşte şi în domeniul colectării de creanţe, trade marketing sau consultanţă.
"Sunt domenii care au apărut în ultimii ani, relevante pentru situaţia economică actuală, care necesită expertiză nouă, şi abia acum se formează specialişti în aceste arii profesionale. În acelaşi timp, sunt domenii în care au fost preferaţi specialişti cu mai puţină experienţă în detrimentul specialiştilor cu o maturitate de lucru mai mare, din motive de eficientizare a costurilor, acesta ar putea fi cazul consultanţei. In cazul marketing-ului, angajarea de forţe proaspete poate fi explicată prin orientarea companiilor, în general, în direcţia serviciilor de marketing care a fost mai evidenţă în ultimii ani, precum şi o mare deschidere a companiilor mici şi mijlocii catre astfel de activităţi", a declarat Ioan Simu, director general la Mercury Research.
Mercury Research este una dintre cele mai mari companii independente de cercetare de piaţă din România, cu o experienţă de 19 ani pe piaţa din România. Compania oferă servicii de cercetare cantitativă şi calitativă despre consumatori şi despre companii adaptate pentru domeniile: bunuri de larg consum, financiar- bancar, IT& C, media, sănătate, industria auto sau social.