Actualitate
Un pachebot cu 4.000 de oameni la bord pluteşte în derivă în largul Mexicului
Un pachebot al companiei de croaziere Carnival care are la bord peste 4.000 de oameni a rămas în pană de motor în largul Mexicului, după un un incendiu.
Incendiul a izbucnit în cursul dimineţii în sala motoarelor, la bordul navei de croazieră Carnival Triumph. Focul a fost stins în totalitate şi nu s-au înregistrat victime printre cei 3.143 de pasageri şi 1.086 de membri ai echipajului.
"Dar nava a rămas fără propulsie şi operează cu generatoarele electrice de urgenţă", a transmis compania de croaziere Carnival.
Un remorcher a fost trimis pentru a tracta nava în portul mexican Progreso.